Gradele Reiki
În zilele noastre, Reiki tradiţional are trei grade, se predă în trei etape pentru a-l ajuta pe cursant să dobândească o experienţă adecvată şi o înţelegere a subtilităţii pe care o implică Reiki la fiecare nivel:
Gradul I: prin iniţiere, practicantul reiki poate efectua energizarea prin apropierea mâinilor, fie pentru el însuşi, ca autotratament, fie pentru alţii, urmărindu-se chakrele pe faţa şi pe spatele trupului. Gradul I în Reiki cuprinde patru acordaje şi necesită două zile sau patru seri pentru ca studenţii să înveţe temeinic poziţiile mâinilor şi să facă suficiente tratamente.
Energizările gradului I trebuie practicate cel puţin trei luni înainte de a ne gândi să trecem la gradul al doilea.
Gradul al II-lea: după iniţiere, practicantul reiki primeşte primele simboluri Reiki, cu ajutorul cărora poate curăţa încăperile de energii negative, poate curăţa şi energiza obiectele sau alimentele şi poate trimite lumină la distanţă. Gradele I şi II sunt nivelurile practicantului, ele acoperă toate aspectele care trebuie integrate, pentru a stăpâni modul de aplicare al acestei arte curative străvechi.
Gradul al III-lea: este nivelul pentru profesori Reiki şi după iniţiere, practicantul primeşte un nou simbol şi învaţă tehnica iniţierilor, pentru a putea fi capabil să susţină cursuri Reiki. Gradul III este destinat doar celor care doresc să predea Reiki şi nu ar trebui să fie luat în considerare decât atunci când studentul respectiv a parcurs trei ani de energizări aplicate pe sine şi pe alţii. Instruirea unui maestru este o procedură în doi şi de obicei durează un an întreg. Studentul organizează şi colaborează la predarea mai multor cursuri şi se consultă permanent cu maestrul său.